de Nicolae POP
„Unii oameni apar în viaţa ta ca o binecuvântare. Alţii, ca o lecţie…” – Maica Tereza
În situaţii de criză ca cea prin care trecem acum (şi nu numai), suprapopularea oraşelor se dovedeşte, în opinia mea, o imensă greşeală.
Miile de oameni care lucrează în parcurile industriale (prezentate, întotdeauna, ca „măreţe realizări” ale oricărei administraţii locale) şi sunt remuneraţi (în marea lor majoritate) cu salariul minim pe economie sunt primele victime. Marile companii – româneşti, dar mai ales străine – îşi restrâng drastic activitatea sau chiar închid, iar angajaţii rămân „pe drumuri”. Fără economii care să le permită „supravieţuirea” pentru 2-3 luni, darămite pentru perioade mai mari de timp!
A doua victimă este chiar statul român! Persoanele despre care vorbeam ajung în şomaj sau post-şomaj, adică „la mila” statului; stat care, prin aceleaşi administraţii locale, a pierdut (şi) acordându-le facilităţi foştilor angajatori!
Locul acestor mii de oameni (fără pregătire profesională sau cu meserii / profesii fără… corespondent pe piaţa actuală a muncii) ar putea fi la sat! Acolo unde, statul român ar putea implementa un sistem de subvenţii (ca în Polonia, Cehia etc.) şi ar putea corecta / simplifica „birocraţia” (ca în Ungaria), astfel încât ei să se asocieze şi să devină producători / procesatori în industria alimentară şi în industriile conexe acesteia! Concret, ei ar putea deveni crescători de animale pentru carne, lapte, ouă etc.; cultivatori de cereale, plante oleaginoase, legume, fructe, ierburi aromatice etc.; producători de mezeluri, brânzeturi şi alte lactate, pâine, uleiuri, conserve, alimente congelate şi / sau semipreparate, băuturi alcoolice şi non-alcoolice, condimente etc.; producători de oale, ţesături (pânză, piele), mobilier, coşuri, mături, compost, decoraţiuni hand-made şi multe, multe altele.
Beneficiile ar fi multiple: locuitorii zonei ar mânca local, adică proaspăt şi sănătos; economia locală şi, implicit, nivelul de trai în zonă ar creşte; oraşele din zonă s-ar… relaxa şi ar fi mai puţin poluate (poluarea s-ar reduce şi prin economia de combustibil necesar aprovizionării „de departe” a lanţurilor de magazine urbane, dar şi prin curentul necesar păstrării la rece a acestora).
Şi, nu în ultimul rând, în oraşe nu ar mai fi nevoie de noi spaţii de locuit (blocuri, parcări etc.) şi de proiecte de fluidizare a traficului (şosele supra şi subterane), acestea având ca efect (şi) dispariţia identităţii aşezărilor!
UPDATE… de confirmare!
Specialiştii de la U.B.B. susţin că, scăderea P.I.B.-ului în Bihor va fi de 16.8% în trimestrul al II-lea al anului 2020, cea mai mare din regiune. Acest lucru se datorează, în principal, industriei dependente de exporturi către pieţe (europene) închise. Iar redeschiderea respectivelor pieţe/ reluarea vieții economice din Europa Occidentală nu va avea loc prea curând şi nici la aceiaşi parametri de volum. Deci, parcurile industriale au viitor… gri!…
Partajează acest conținut:
