SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat pe pagina sa de internet considerentele deciziei din 17 martie 2021 prin care a declarat neconstituționale două articole referitoare la verificarea bunei reputații, din legea privind măsurile temporare referitoare la admiterea în magistratură. Este vorba despre articolele 18 și 67 care se referă la verificarea candidaților la concursurile pentru admiterea la Institutul Național al Magistraturii, respectiv la examenele de admitere în magistratură, sub aspectul îndeplinirii condiției bunei reputații, după afișarea rezultatelor definitive ale concursurilor.
Argumente reținute de CCR în aprecierea ca neconstituționale a prevederilor art. 18 și 67 din legea privind măsurile temporare referitoare la admiterea în magistratură:
– Analizând textul legal menţionat (art. 18 – n.n.), se observă că acesta cuprinde doar faptele avute în vedere pentru verificarea condiţiei bunei reputaţii, fără a reglementa criteriile care determină luarea deciziei referitoare la îndeplinirea/ neîndeplinirea acestei condiţii.
– Norma juridică nu tranşează ipotezele și situaţiile care califică persoana ca având o reputaţie bună sau îndoielnică. În realitate, criteriile generale menţionate relevă o abundenţă de constatări din partea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, însă valorificarea acestora în procesul determinării bunei/ relei reputaţii nu este stabilită, astfel că evaluarea subiectivă, în funcţie de conştiinţa/ convingerile/ percepţia/ preceptele morale ale fiecărui membru în parte al Plenului joacă un rol hotărâtor în cauză. Prin urmare, nu se poate decât constata că aceste criterii lasă loc la echivoc, întrucât ele evocă generalităţi, iar textul criticat nu reuşeşte să fixeze elementele de conţinut ale bunei reputaţii sau, din contră, ale unei eventuale rele reputaţii.
– Curtea constată că nici Legea nr.303/2004 şi nici prezenta lege nu definesc buna reputaţie.
– O înşiruire de criterii generale, fără identificarea in concreto a cauzelor care demonstrează şi angajează ideea de reputaţie discutabilă, nu îndeplineşte exigenţele constituţionale ale previzibilităţii legii şi creează o insecuritate juridică permanentăpentru candidaţii admişi aflaţi în situaţia de a fi evaluaţi din punctul de vedere al reputaţiei. Revine legiuitorului obligația de a reglementa astfel de cauze obiective, sens în care trebuie să țină seama atât de specificul activității judecătorilor/ procurorilor, cât și de faptul că reputația este parte componentă a drepturilor generale ale personalității, care, la rândul lor, se întemeiază pe demnitatea umană, valoare supremă a statului român, conform art.1 alin.(3) din Constituție.
– Textul criticat încalcă exigenţele constituţionale referitoare la previzibilitatea legii şi securitatea juridică, întrucât nu reuşeşte să normeze criteriile şi eventual cazurile în care persoana nu beneficiază de o bună reputaţie pentru a accede la funcţia de judecător/ procuror.
– Curtea mai reține că, potrivit art.90 din Codul penal, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită. Este adevărat că în ipoteza aplicării unei asemenea proceduri de individualizare a pedepsei, instanţa judecătorească a stabilit că fapta există, constituie infracțiune şi a fost săvârşită de inculpat, însă a apreciat, raportat şi la persoana sa, că acesta se poate îndrepta fără aplicarea pedepsei. Acceptând că, în cazul dat, buna reputaţie reprezintă un concept juridic, şi nu unul eminamente moral, rezultă că legiuitorul nu are posibilitatea să stabilească în cazul amânării aplicării pedepsei că persoana nu beneficiază de o reputaţie care să îi permită accederea la funcţia de judecător/ procuror. Prin urmare, în situaţia dată, a lega o consecinţă juridică de soluțiade amânare a aplicării pedepsei, respectiv reputaţia îndoielnică, înseamnă a încălca însuşi art.90 din Codul penal, ceea ce ar fi contrar principiului legalității consacrat de art.1 alin.(5) din Constituţie.
– Întrucât soluția legislativă referitoare la evaluarea bunei-reputații este identică atât în privința concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii, cât și a examenului de admitere în magistratură, Curtea (…) își extinde controlul de constituționalitate și asupra art.67 din legea criticată, text care, în mod necesar şi evident, nu poate fi disociat de prevederile art.18 din legea criticată. Prin urmare, Curtea constată că motivele de neconstituționalitate reținute în privința art.18 din lege se aplică mutatis mutandis și în privința art.67 din legea criticată.
Neconstituționalitatea prevederilor art. 18 și ale art.67 din Legea privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii a fost decisă cu majoritate de voturi.
În aceeași ședință CCR a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că sunt constituționale, în raport cu criticile formulate, dispozițiile art. 14, 27 și 43 din aceeași lege, precum și actul normativ în ansamblul său.
DOCUMENT – Decizia nr. 187 din 17 martie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.14, 18, 27, 43 și 67 din Legea privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi la concursul de admitere în magistratură, precum și a legii în ansamblul său:
Partajează acest conținut:
