Titlul problemei de drept: Momentul de la care curge/se întrerupe termenul de prescripție a răspunderii penale în ipoteza imposibilității aducerii la cunoştinţă a actului supus comunicării suspectului/inculpatului (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești)
Autorul întrebării nu a precizat care sunt opiniile diferite identificate în practica judiciară.
În opinia noastră, imposibilitatea aducerii la cunoștință a actului supus comunicării nu influențează momentul de început (dies a quo) al curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale întrucât acesta este determinat de data săvârșirii infracțiunii, cu distincțiile realizate de dispozițiile art. 154 alin. 2 și 3 C.pen. în cazul infracțiunilor cu durată de consumare, respectiv de data când minorul față de care a fost comisă o infracțiune contra libertății și integrității sexuale, de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile sau de pornografie infantilă, a devenit major sau a decedat, conform art. 154 alin. 4 C.pen. Prin urmare, acest moment este unul obiectiv, fără a fi influențat de aducerea la cunoștintă a vreunui act procesual/procedural supus comunicării.
În ceea ce privește întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, dispozițiile art. 155 alin. 1 C.pen. referitoare la cauzele de întrerupere trebuie analizate prin raportare la cele statuate de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 297/201820, în această categorie fiind incluse doar cele care îndeplinesc exigențele de previzibilitate, respectând principiul legalității incriminării, respectiv actele de procedură care, potrivit legii, se comunică suspectului/inculpatului.
În acest sens, Curtea a arătat că rațiunea cazului de întrerupere este aducerea la cunoștința suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârșit-o nu și-a pierdut rezonanța socială avută în momentul comiterii sale.
A accepta soluția contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului și care au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale pentru persoana în cauză, o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripției speciale.
Prin urmare, prin interpretarea dată de Curtea Constituțională prin decizia nr. 297/2018 s-a revenit, practic, la reglementarea întreruperii cursului prescripției din Codul penal anterior. În acest sens, Curtea a constatat că soluția legislativă anterioară, prevăzută de art. 123 alin. 1 C.pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.
De aceea, problema întreruperii cursului prescripției răspunderii penale va fi soluționată în același mod ca și în reglementarea anterioară, avându-se în vedere și jurisprudența de la acel moment, fiind astfel susceptibile să întrerupă prescripția toate actele care trebuie comunicate, potrivit legii, suspectului/inculpatului (efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale, înmânarea mandatului de arestarea preventivă etc.). În aceste ipoteze, caracterul prescripției de sancțiune pentru pasivitatea organelor judiciare este contrazis de natura actelor efectuate în desfășurarea procesului penal, motiv pentru care cursul acesteia va fi întrerupt.
În unanimitate a fost agreată opinia INM.
Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea Întâlnirea procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel – București, 9-10 martie 2020.
