Material realizat de avocatul Cristian Călin Gîndac, din cadrul Baroului Cluj
Episodul 2 despre hotărârile copy-paste ale primei instanțe și despre cum instanța de control judiciar nu analizează absolut deloc critica.
Mare e grădina Ta, Doamne! Există un anume distins judecător care activează în cadrul Judecătoriei Baia Mare. La completul al cărui președinte este, a fost repartizat spre soluționare, pentru cameră preliminară + fond, dosarul unui client.
Am avut până acum câteva verificări de măsură preventivă. Acelea prin care s-a menținut măsura arestului preventiv, IDENTICE ca „motivare”, singurele diferențe fiind perioada petrecută de inculpat sub puterea măsurii preventive și cele de ordin administrativ, referitoare la data și numărul încheierii.
Povestea a început cam așa:
La prima verificare de măsură, pentru că tot dosarul e o prostie, am solicitat în principal revocarea măsurii arestului preventiv și punerea de îndată în libertate, iar în subsidiar înlocuirea cu măsura controlului judiciar. Degeaba ne spune CEDO că judele are obligația de a analiza gradual fiecare măsură preventivă și DE A MOTIVA de ce se impune luarea unei măsuri preventive și de ce sunt insuficiente celelalte mai blânde. DEGEABA. Oricum, omul nu motivează nimic, dar nimic. În afară de copy-paste din cod, pas. Și acolo, amintește de arest preventiv și control judiciar.
La următoarea verificare de măsură, solicit, în principal, revocarea măsurii, iar în subsidiar, înlocuirea cu o altă măsură preventivă mai blândă, respectiv control judiciar sau arest la domiciliu. Se resping solicitările noastre și se menține măsura arestului preventiv pe încă 30 de zile (nu s-a mai obosit distinsul să indice și perioada în concret, de la data de… până la data de …, prea complicat). Era previzibilă soluția, pentru că știam din discuțiile cu colegii mei că distinsul nu a învățat să înlocuiască arestul preventiv cu o altă măsură. Dacă se înlocuiește de instanța de control judiciar, aia e. Dar el nu înlocuiește că, vezi, Doamne, o decizie de acest gen îi afectează imaginea (mai ales că ocupă și o funcție de conducere).
Citesc încheierea, mi se pare un deja-vu. Deschid și încheierea anterioară și le analizez în comparație, paragraf cu paragraf. Când colo, ce să vezi? Singura diferență între cele două încheieri (pe lângă cele de ordin administrativ) este perioada în care inculpatul s-a aflat sub puterea măsurii arestului preventiv, după cum se poate observa:
în prima „Inculpatul a fost arestat preventiv in data de 15.12.2021, acesta aflându-se sub puterea măsuri preventive de doar 28 zile.” vs., în a doua, „Inculpatul a fost arestat preventiv în data de 15.12.2021, acesta aflându-se sub puterea măsurii preventive de mai puțin de două luni.”(a se vedea imaginea de mai jos).
În rest, NICIO DIFERENȚĂ. Și când spun asta, mă refer inclusiv la motivarea asupra cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. Dar ce contează? E bine și așa. (a se vedea imaginea de mai jos)
Ar fi fost relativ bine dacă ar fi fost un caz izolat. Ajungem în contestația împotriva celei de-a doua încheieri. Solicitarea primară a fost admiterea contestației, desființarea și trimiterea spre rejudecare, cu consecința punerii în libertate a inculpatului, pe motiv de nelegalitate a încheierii prin prisma lipsei motivării și abia în subsidiar pentru netemeinicie. Aveam un feeling că se va admite contestația pentru solicitarea primară, pentru că era mai mult decât evidentă.
Dar când colo, ce să vezi? Completul de la Tribunalul Maramureș ce-o fi zis? E prea de oaie, omul cam are dreptate. Dar dacă o admitem pe nelegalitate și o trimitem spre rejudecare, parcă ar fi prea nasol. Și atunci? Împăcăm și capra și varza. Admitem contestația pe netemeinicie.
Am așteptat cu maxim interes să văd motivarea pentru petitul principal. Când colo, citește dacă ai ce. Motivarea era strict pe petitul subsidiar, și din nou o aș jigni-o dacă i-aș spune motivare: „la acest moment constatăm că măsura arestului preventiv este disproporționată, sens în care vom dispune înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu pe care o considerăm suficientă și proporțională”.
Ah, era să uit. Atât de bine a fost „citit” rechizitoriul măcar, încât inculpatului i s-a impus interdicția de a comunica cu soția acestuia, care are calitatea de martor în dosar (deși locuiesc împreună). Deci ești plasat în arest la domiciliu, dar soția stă la părinți până când se va înlătura obligația. De nivelul ridicolului.
La următoarea verificare de măsură la prima instanță, se admite solicitarea subsidiară și se dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, pe același stil de „lipsă motivare”.
În continuare, urmează alte două verificări de măsură. Cam știam la ce să mă aștept, dar totuși speram într-o minune. Bineînțeles că se menține măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
După cea de-a doua încheiere, iar le analizez în antiteză. De data asta diferă numai data și numărul încheierii. Mai ridicol de atât cred că nu se poate.
Ajungem în contestație. Depun ultimele două încheieri de la primă instanță, în care subliniez așa-numita „motivare” și explic faptul că motivarea e copy-paste efectiv. Am reiterat aceeași solicitare, în principal, de trimitere spre rejudecare. Se respinge contestația. Chiar eram curios să vedem ce părere are Tribunalul Maramureș de încheierile copy-paste ale stimabilului din cadrul Judecătoriei Baia Mare.
Când citesc, ce să vezi? Distinsele doamne jude nici măcar nu pomenesc nimic de critica noastră vizavi de nelegalitatea încheierii. Pur și simplu se fac că plouă.
Între timp, s-au admis în parte cererile și excepțiile formulate în procedura de cameră preliminară, sens în care au fost sancționate cu nulitatea relativă (și ar fi trebuit să existe și o dispoziție de înlăturare efectivă de la dosarul cauzei, care bineînțeles că lipsește). Aici poliția efectiv a instrumentat dosarul fix după cum a vrut. Procurorul de supraveghere cred că o fi fost în concediu.
Atât de ridicolă a fost situația încât s-a început urmărirea penală pentru hărțuire, se continuă urmărirea penală in personal pentru hărțuire și amenințare (fără să existe extindere in rem pentru amenințare), după care apare în peisaj procurorul și confirmă ordonanța ocp, pentru hărțuire și amenințare ÎN FORMĂ CONTINUATĂ. Atât s-a putut! Degeaba am explicat că nu a existat cadru procesual pentru infracțiunea de amenințare și nu se putea dispune efectuarea în continuare și ce a mai urmat. DEGEABA!
Ajungem în contestație, unde aveam mai mari speranțe. Reiau explicațiile cu privire la infracțiunea de amenințare și mă oprește doamna președinte și mă întreabă: ce dispoziții legale au fost încălcate? Și îi răspund „art. 311 alin. 1 C.proc.pen.”
Soluția: Se resping contestațiile, și a noastră și a Parchetului (care era pe același stil cu modul în care a fost instrumentat dosarul). Iar sunt curios de ce s-a respins contestația referitor la aspectele invocate cu privire la infracțiunea de amenințare.
Când colo, ce să vezi? Vine bomba: „Din redactarea acestor dispoziţii legale transpuse la datele concrete ale cauzei nu rezultă că procurorul de caz avea obligaţia să dispună extinderea urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât elementele de tipicitate ale faptelor de hărţuire şi de ameninţare sunt sensibil apropiate şi se întrepătrund.”
Adică, e ok să începi urmărirea penală pentru hărțuire, strângi probe și pentru infracțiunea de amenințare și la un moment dat, când ai chef, dispui efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru ambele și vine procurorul de caz (care ar fi trebuit să infirme ordonanța), dar el mai adaugă și forma continuată.
Concluzia? Dă-o-n colo de procedură!
Să vedem ce spune Inspecția Judiciară.
CITIȚI, de același autor: Despre frumusețea dreptului și stângăcia celor care ar trebui să afle adevărul
