Consecințele nedepunerii actului de procedură la oficiul poștal prin scrisoare recomandată

Titlul problemei de drept: Care sunt consecințele nedepunerii actului de procedură la oficiul poștal prin scrisoare recomandată.

• Materia: civil
• Subcategoria: alte tipuri de cauze
• Obiect ECRIS: alte cauze
• Acte normative incidente: art. 183 C. proc. civ.
• Cuvinte cheie: scrisoare recomandată, recipisa oficiului poștal.

Opinia Institutului Național al Magistraturii:

Potrivit art. 183 alin. (1) C. proc. civ., actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal (…), este socotit a fi făcut în termen.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, în cazurile prevăzute la alin. (1) (…), recipisa oficiului poștal (…) servește ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.

Art. 183 C. proc. civ. reglementează o prezumție legală absolută, potrivit căreia actul depus la oficiul poștal, înăuntrul termenului legal, este considerat în termen, chiar dacă a fost înregistrat la instanță ulterior împlinirii acestui termen.

Având în vedere că prezumția are caracter absolut nu este permisă posibilitatea pentru partea adversă de a dovedi contrariul, în sensul că, deși actul a fost expediat în termen oficiului poștal, acesta ar fi totuși tardiv prin raportare la data înregistrării lui la instanță.

Prezumția specificată operează independent de modalitatea în care actul de procedură a fost predat oficiului poștal, prin urmare chiar și în ipoteza în care nu a fost predat acestuia prin scrisoare recomandată.

Predarea actului de procedură prin scrisoare recomandată nu este impusă drept condiție pentru operarea prezumției, scopul reglementării privind exclusiv aspectul probării datei depunerii actului la oficiul poștal.

Scrisoarea recomandată este un serviciu de corespondență simplă care implică suplimentar și eliberarea de către oficiul poștal, la cerere, a unei dovezi privind depunerea corespondeței la oficiul poștal.

Textul face referire la scrisoarea recomandată pentru a-i pretinde expeditorului să-și preconstituie o astfel de dovadă în cazul în care data depunerii actului la oficiul poștal ar fi contestată. Această reglementare este instituită în favoarea expeditorului, nicidecum împotriva lui pentru că acesta să nu beneficieze de prezumție.

De exemplu, în ipoteza în care există o dată a oficiului poștal inserată pe plicul în care a fost expediat actul de procedură către instanță și o altă dată în cuprinsul recipisei eliberate de oficiul poștal, se va lua în considerare data recipisei, potrivit textului legal. Dacă însă actul de procedură nu a fost predat recomandat oficiului poștal, existând doar data oficiului poștal inserată pe plic, iar în raport de această dată, termenul legal nu este împlinit, nu se pune problema că prezumția nu ar opera.

Într-un sens similar raportat la consecințele necomunicării prin executor judecătoresc a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 este și jurisprudența instanței supreme.

Astfel, în considerentele Deciziei nr. 2262/17.04.2013, pronunţate în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a argumentat în sensul că cerinţa impusă de prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, de comunicare a notificării prin intermediul unui executor judecătoresc, este stipulată exclusiv în favoarea persoanei interesate, ca o măsură de siguranţă, de natură să ateste, în mod cert, faptul transmiterii notificării către entitatea învestită cu soluţionarea acesteia, nefiind însă prevăzută de legiuitor sub sancţiunea nulităţii absolute. Prin urmare, depunerea notificării de către persona interesată direct la registratura entităţii învestite cu soluţionarea acesteia nu pune în discuţie inexistenţa notificării, ci o obligă să procedeze la soluţionarea acesteia, în condiţiile impuse de legea de reparaţie, întrucât dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, sancţionează cu pierderea dreptului de a solicita acordarea măsurilor reparatorii numai neformularea în termen a notificării, nu şi omisiunea înaintării acesteia prin intermediul executorului judecătoresc către entitatea învestită cu soluţionarea acesteia.

În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că predarea actului de procedură prin scrisoare recomandată nu este impusă drept condiție pentru operarea prezumției socotirii în termen a actului de procedură, ci poate produce efecte exclusiv în planul probării datei depunerii actului la oficiul poștal.

În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia I.N.M.

Problema de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel – Timișoara, 5-6 martie 2020.