”Procedura de verificare a legalității înregistrărilor obținute din activități specifice culegerii de informații ar trebui să fie în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar nu în competența judecătorului de cameră preliminară la la instanța de fond”, se arată într-un răspuns al Comisiei nr. 1 Legislație și cooperare interinstituțională către Ministerul Justiției. Comisia a invocat Decizia 55/2020, prin care Curtea Constituțională a stabilit că interceptările efectuate de SRI în baza unui mandat de siguranță națională nu pot fi folosite ca probe în instanță. Opinia CSM a fost solicitată în ceea ce privește proiectul de lege pentru modificarea și completarea legii 135/2010 privind Codul de procedură penală.
Referitor la categoriile de infracțiuni cu privire la care aceste înregistrări pot fi folosite ca mijloace de probă, opinia majoritară a membrilor comisiei a fost în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, al ”asigurării unui echilibru necesar între scopul urmărit prin activitățile întreprinse în domeniul securității naționale și principiile fundamentale ale procesului penal”. Astfel, s-a apreciat că ar trebui analizată limitarea infracțiunilor în legătură cu care să fie permisă această măsură excepțională exclusiv la infracțiunile contra securității naționale prevăzute de Codul Penal și de legi speciale și la cele de terorism.
A fost exprimată și o opinie minoritară în sensul însușirii propunerii formulate de Ministerul Justiției, în sensul acordării valorii de mijloc de probă acestor înregistrări pentru toate infracțiunile prevăzute în prezent la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală. În subsidiar, stabilirea categoriei de infracțiuni vizate să se facă și prin raportare la art. 2 din Legea 39/2003, nu doar prin includerea infracțiunilor contra securității naționale sau de terorism.
Accesul părților și victimei la informații clasificate, printr-un avocat ORNISS
Referitor la propunerile legate de folosirea în procesul penal a probelor ce constituie informații clasificate, în opinia majoritară s-a apreciat că procedura propusă de Ministerul Justiției, potrivit căreia reprezintă o garanție suficientă asigurarea părților și a persoanei vătămate la acestea printr-un avocat din oficiu care deține certificat ORNISS, nu respectă exigențele impuse de CEDO în jurisprudența sa. ”În măsura în care declasificarea nu este posibilă, o astfel de modalitate de acces ar putea fi luată în considerare ca o opțiune doar în cauzele ce vizează infracțiuni de o gravitate foarte ridicată (infracțiunile contra siguranței naționale și de terorism), infracțiuni în privința cărora există un interes public deosebit în tragerea la răspundere a persoanelor responsabile”, a transmis comisia.
Aceasta susține că aplicabilitatea generală propusă prin proiectul transmis de Ministerul Justiției creează premisele restrângerii dreptului la un proces echitabil al inculpatului în cauze în care nu există un interes public excepțional, fiind așadar create premisele unor condamnări ulterioare de către CEDO
În opinia minoritară, s-a considerat că este justificată acordarea accesului apărătorilor părților și ai persoanei vătămate la informațiile clasificate, condiționat de deținerea autorizației de acces prevăzute de lege, sau desemnarea unor apărători din oficiu care să dețină asemenea autorizații, indiferent de natura infracțiunii.
DOCUMENT – Minuta ședinței din 31 martie 2021 a Comisiei nr. Legislație și cooperare interinstituțională din cadrul CSM:
Partajează acest conținut:
