Clarificări ale Curții Supreme în privința Legii fondului funciar și reconstituirii dreptului de proprietate asupra unor terenuri agricole și forestiere

Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat, luni, în cazul unui recurs în interesul legii care viza modificări și completări ale Legii fondului funciar, dar și reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri agricole și forestiere. Aceasta a fost formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava, iar judecătorii Curții Supreme au decis admiterea lui.

În decizia numărul 29 pronunțată în dosarul 2095/1/2020, Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii arată că:

”1. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. III alin. (1) lit. a) pct. vi din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, din punct de vedere al evoluţiei în timp a cauzelor de nulitate, se va ţine seama de regimul nulităţii absolute virtuale şi de regula tempus regit actum.

2. În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în forma lor anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

Sintagma „fondul bisericesc al cultului” are în vedere exclusiv patrimoniul unităţilor componente ale Bisericii Ortodoxe Române, iar nu şi patrimoniul fundaţiilor constituite de Biserică.

Sintagma „a avut în proprietate” are în vedere existenţa în patrimoniul structurilor de cult menţionate în cuprinsul alin. (2) al art. 29 a unui drept de proprietate desăvârşit, corespunzător înţelesului rezultat din interpretarea prevederilor art. 480 din Codul civil de la 1864, iar nu şi a unor forme istorice particulare ale dreptului de proprietate.

3. În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 29 alin. (3¹) din Legea nr. 1/2000, în forma lor anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 261/2008 privind modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, stabileşte că textul legal are în vedere suprafaţa de teren cu destinaţie forestieră care s-a aflat în înzestrarea, în administrarea sau în folosinţa structurilor de cult ca subiecte de drept individuale care au solicitat atribuirea în proprietate, iar nu terenul care a aparţinut, în aceleaşi modalităţi, cultului religios din care acestea fac parte.

4. Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea referitoare la înlăturarea aplicării sancţiunii nulităţii absolute a titlului de proprietate, în temeiul prevederilor art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în interpretarea şi aplicarea acestei norme convenţionale. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.”