Încheierea unei asigurări obligatorii de răspundere civilă auto trebuie făcută atunci când un vehicul este înmatriculat într-un stat membru și nu a fost retras în mod legal din circulație, a stabilit Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), într-o hotărâre dată joi. Judecătorii susțin că o asemenea obligație nu poate fi exclusă pentru simplul fapt că, la un moment dat, un vehicul înmatriculat nu este apt să circule din cauza stării sale tehnice.
Decizia CJUE a fost dată într-un caz din Polonia, în care o administrație locală a fost amendată pentru că, timp de aproape 3 luni, nu a asigurat un autovehicul al cărui proprietar devenise în urma confiscării. Administrația a atacat în instanță sancțiunea, susținând că nu avea obligația să asigure o mașina care nu a circulat din cauza stării tehnice, iar ulterior chiar a fost radiată din circulație.
Judecătorii polonezi au cerut Curții de Justiție a UE să stabilească existența unei obligații de a încheiaun contract de asigurare de răspundere civilă pentru un vehicul înmatriculat într-un stat membru, care se află pe un teren privat, nu este apt să circule din cauza stării sale tehnice și, ca urmare a deciziei proprietarului său, este destinat distrugerii.
CJUE a statuat că încheierea unui contract de asigurare de răspundere civilă auto este obligatorie atunci când vehiculul în cauză este înmatriculat într-un stat membru, în cazul în care acest vehicul nu a fost retras în mod legal din circulație, în conformitate cu reglementarea națională aplicabilă.
Argumentele Curții de Justiție a UE
Curtea amintește căn oțiuneade „vehicul” este obiectivă și independentă de utilizarea care se dă sau care se poate da vehiculului în cauză ori de intenția proprietarului sau a unei alte persoane de a-l utiliza în mod efectiv. Or, starea tehnică a unui vehicul poate varia în timp, iar eventuala reparare a acestuia depinde de factori subiectivi, precum voința proprietarului sau a deținătorului acestuia de a efectua sau de a solicita efectuarea reparațiilor necesare și disponibilitatea bugetului necesar în acest scop.
În consecință, dacă simplul fapt că, la un moment dat, un vehicul nu este apt să circule ar fi suficient să îl lipsească de calitatea sa de vehicul și să îl excepteze de la obligația de asigurare, caracterul obiectiv al acestei noțiuni de „vehicul” ar fi repus în discuție. În plus, obligația de asigurare nu este legată de utilizarea vehiculului ca mijloc de transport la un moment dat, nici de chestiunea dacă vehiculul în discuție a cauzat prejudicii.
Prin urmare, obligația de asigurare nu poate fi exclusă pentru simplul fapt că, la un moment dat, un vehicul înmatriculat nu este apt să circule din cauza stării sale tehnice și, prin urmare, nu este apt să cauzeze un prejudiciu, chiar dacă este astfel de la transferul dreptului de proprietate asupra sa.
De asemenea, intenția proprietarului sau a unei alte persoanede a distruge vehiculul nu permite în sine să se considere că acesta își pierde calitatea de „vehicul” și este exceptat în acest mod de la obligația de asigurare. Astfel, calificarea drept„vehicul” și domeniul de aplicare al obligației de asigurare nu pot depinde de acești factori subiectivi, deoarece s-ar aduce de asemenea atingere previzibilității, stabilității și continuității obligației menționate, a cărei respectare este totuși necesară pentru a asigura securitatea juridică.
În al doilea rând, Curtea statuează că obligația, de principiu, de a asigura un vehicul înmatriculat într-un stat membru, care se află pe un teren privat și este destinat distrugerii de către proprietarul său, chiar dacă, la un moment dat, nu este apt să circule din cauza stării sale tehnice, se impune, pe de o parte, pentru a asigura protecția victimelor accidentelor rutiere, având în vedere că intervenția organismului de despăgubire a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neasigurat este prevăzută numai în cazurile în care încheierea asigurăriieste obligatorie.
Astfel, această interpretare garantează că victimele menționate sunt, în orice caz, despăgubite fie de asigurător, în temeiul unui contract încheiat în acest scop, fie de organismul de despăgubire în cazul în care vehiculul implicat în accident nu a fost asigurat sau atunci când acest vehicul nu a fost identificat.
Pe de altăparte, ea permite să se asigure în cea mai mare măsură posibilă respectarea obiectivului care urmărește garantarea liberei circulații atât a vehiculelor care staționează în mod obișnuit pe teritoriul Uniunii, cât și a persoanelor care se află la bordul acestora. Astfel, doar atunci când se asigură o protecție solidă a potențialelor victime ale accidentelor rutiere se poate cere statelor membre să se abțină de la efectuarea unui control sistematic al asigurării vehiculelor care intră pe teritoriul lor de pe teritoriul unui alt stat membru, ceea ce este esențial pentru a garanta această liberă circulație.
În al treilea rând, Curtea aprecizează că, pentru ca un vehicul să fie exceptat de la obligația de asigurare, acesta trebuie să fie retras în mod oficial din circulație, în conformitate cu reglementarea națională aplicabilă. Astfel, deși înmatricularea unui vehicul certifică în principiu capacitatea de a circula a acestuia și, prin urmare, de a fi utilizat ca mijloc de transport, un vehicul înmatriculat poate fi, în mod obiectiv, definitiv inapt să circule din cauza stării sale tehnice defectuoase.
Constatarea acestei incapacități de a circula și cea a pierderii calității sale de „vehicul” trebuie efectuate însă în mod obiectiv. În această privință, deși radierea înmatriculării vehiculului poate constitui o astfel de constatare obiectivă, dreptul Uniunii nu prevedemodul în care un vehicul poate fi retras în mod legal din circulație. Prin urmare, această retragere poate fi constatată, potrivit reglementării naționale aplicabile, în alt mod decât prin radierea înmatriculării vehiculului în cauză.
DOCUMENT – Hotărârea CJUE în cauza C-383/19 Powiat Ostrowski / Ubezpieczeniowy Fundusz Gwarancyjny:
