Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în Hotărârea Curții în cauza C-292/23 | Parchetul European (Controlul jurisdicțional al actelor de procedură) că actele de procedură ale Parchetului European susceptibile să afecteze situația juridică a persoanelor care le contestă trebuie să poată face obiectul unui control jurisdicțional. Revine instanței naționale sarcina de a stabili dacă situația se prezintă astfel, prin intermediul unei examinări concrete și specifice.
Totuși, acest control nu va trebui să ia forma unei acțiuni directe decât atunci când acest tip de cale de atac este prevăzut în dreptul intern pentru a contesta în mod direct o decizie analogă a autorităților naționale.
Parchetul European este un organ independent al Uniunii Europene care are competența de a-i investiga, de a-i urmări penal și de a-i trimite în judecată pe autorii infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. Acesta este organizat la un dublu nivel: pe de o parte, un nivel central, constând în parchetul central, situat la sediul Parchetului European, la Luxemburg, și, pe de altă parte, un nivel descentralizat, alcătuit din procurori europeni delegați situați în statele membre.
Parchetul European desfășoară în Spania o investigație penală pentru fraudă privind subvențiile Uniunii. Procurorii europeni delegați care instrumentează cazul au citat două persoane în calitate de martori. Persoanele vizate de investigație au contestat citarea unuia dintre martori. Judecătorul care asigură în Spania controlul jurisdicțional al măsurilor de investigare ale Parchetului European a sesizat Curtea de Justiție.
El arată că legea spaniolă autorizează acest control jurisdicțional numai în anumite cazuri prevăzute în mod expres, printre care nu figurează citarea martorilor. Or, judecătorul menționat consideră că aceasta este un act susceptibil să producă efecte juridice față de terți. Prin urmare, în opinia sa, controlul prevăzut de dreptul Uniunii1 cu privire la
astfel de acte ar trebui exercitat pentru a evita o restrângere nejustificată a drepturilor conferite de dreptul Uniunii.
În hotărârea sa, Curtea subliniază că revine instanței naționale competente sarcina de a stabili, după o examinare concretă și specifică, dacă citarea unor martori poate afecta situația juridică a persoanelor vizate de investigație.
Dacă aceasta este situația, ea trebuie să fie supusă controlului instanței. Or, aceasta nu înseamnă în mod necesar că acest control trebuie efectuat prin intermediul unei acțiuni directe și specifice. El poate fi efectuat și pe cale incidentă, cu condiția să fie garantate dreptul la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil, precum și prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare.
Cu toate acestea, atunci când este prevăzută o cale de atac directă pentru a contesta în mod direct o decizie analogă a autorităților naționale, trebuie să existe aceeași posibilitate în ceea ce privește actele Parchetului European.
