SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Titlul problemei de drept: Aplicarea deciziei nr. 15/2018 a ICCJ – CDCD din perspectiva principiului aplicării legii penale mai favorabile
- Materia: penal
- Subcategoria: cauze referitoare la executarea sancțiunilor de drept penal
- Acte normative incidente: art. 551 din Legea nr. 254/2013; Decizia ÎCCJ nr. 15/2018; Decizia ÎCCJ nr. 21/2014
- Cuvinte cheie: lege penală mai favorabilă, recalculare pedeapsă
S-a pus problema, în practica judiciară, dacă decizia nr. 15/2018 își păstrează obligativitatea, prin raportare la principiul legii penale mai favorabile, în ipoteza în care, în urma recalculării pedepsei aplicate pentru infracțiunea ce constituie primul termen al pluralității, aceasta este considerată ca executată, astfel încât, deși inițial forma de pluralitate incidentă era cea a recidivei postcondamnatorii, ca urmare a reducerii operate conform art. 551 din Legea nr. 254/2013, aceasta devine o recidivă postexecutorie.
În esență, problema ridicată se reduce la includerea deciziei nr. 15/2018 în succesiunea de legi penale, de natură să atragă incidența principiului menționat. Or, din acest punct de vedere, prin decizia nr. 21/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a arătat că, prin raportare la definiția din art. 173 C.pen., în sfera noţiunii de lege penală nu au fost incluse orice acte cu putere de lege, ci doar actele normative care prezintă această caracteristică, adică au putere de lege, fiind adoptate cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului românesc, astfel cum sunt reglementate în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Or, Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 a instanţei supreme (o decizie cu aceeași natură juridică ca și decizia nr. 21/2014, s.n.) nu este un act normativ, în înţelesul dat acestei noţiuni de Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care, în art. 11, face o enumerare limitativă a emitenţilor unor asemenea acte, printre care nu se regăseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin hotărârile date în interpretarea şi aplicarea unitară a legii. Pe de altă parte, hotărârile Înaltei Curţi date în recurs în interesul legii sau pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu pot fi considerate acte normative cu putere de lege, în înţelesul dispoziţiilor art. 173, teza finală din Codul penal, şi, din perspectiva faptului că nu reglementează relaţii de apărare socială, nu instituie reguli de conduită şi norme de incriminare sau care se referă la răspunderea penală, la temeiurile şi limitele acesteia, ci reflectă doar o interpretare a unor asemenea prevederi cuprinse în acte normative elaborate şi adoptate conform procedurii de tehnică legislativă aplicabilă în materie.
Aplicarea legii penale mai favorabile și opinia INM
În același sens este și jurisprudența instanței de contencios constituțional care a arătat că prin noțiunea de lege se înțelege doar un act al autorității legiuitoare, primare (Parlamentul) sau delegate (Guvernul), precum și că posibilitatea producerii unor efecte specifice dezincriminării unei fapte sau specifice intervenirii unei pedepse mai ușoare decât cea care se execută poate fi generată (…) numai de o lege nouă de dezincriminare sau o lege penală mai favorabilă, (…) și de însăși o decizie a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare (decizia Curții Constituționale nr. 651/2018).
Prin urmare, având în vedere că decizia nr. 15/2018 a ICCJ – CDCD nu intră în domeniul de referință al noțiunii de lege, utilizată pentru a determina activarea legii penale mai favorabile, chiar dacă prin aplicarea acesteia se ajunge, în concret, la o situație mai defavorabilă pentru cel în cauză, prin reținerea recidivei postexecutorii în detrimentul celei postcondamnatorii, ea își păstrează obligativitatea, fără a încălca dispozițiile legale sau constituționale privind aplicarea legii penale în timp.
Participanții la întâlnire, în majoritate, au agreat punctul de vedere al INM.
Această problemă de drept a fost discutată laîntâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal și dreptului procesual penal – Curtea de Apel București, 16-17 mai 2019.
Partajează acest conținut:
