Cele 9 decizii CCR de admitere, cu impact în 2021 | Una dintre ele îi privește pe avocați

Curtea Constituțională a României (CCR) a făcut o selecție a celor mai de impact 9 decizii de admitere pe care le-a pronunțat pe parcursul anului 2021. Printre acestea se numără trei care au vizat măsuri legislative adoptate în contextul pandemiei de coronavirus, dar și altele care îi vizează pe avocați, redactarea și motivarea hotărârilor penale ori calculul unei zile de amendă în funcție de cifra de afaceri a unei persoane juridice.

În total, pe parcursul anului trecut instanța de contencios constituțional a pronunțat 904 decizii, dintre care 49 de admitere. În plus, în 2021 au fost înregistrate aproape 4.000 de sesizări ale CCR.

2. Decizia nr.392 din 8 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2), ale art. 4 alin. (1) teza a doua şi ale art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 72 alin. (2) din aceeaşi lege, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, precum şi a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.688 din 12 iulie 2021) – prin care Curtea a constatat că sunt neconstituționale dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, precum şi soluţia legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispoziţiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau se încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi a instrucţiunilor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă. Curtea a arătat că art.126 alin.(6) din Constituţie consacră controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, iar dispoziţiile art.72 alin.(2) din Legea nr.55/2020 exclud, în mod expres, aplicarea Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, astfel rezultând că dispoziţiile art.72 alin.(1) din Legea nr.55/2020 nu întrunesc cerinţele de claritate şi previzibilitate ce decurg din prevederile constituţionale ale art.1 alin.(5) în ceea ce priveşte stabilirea procedurii jurisdicţionale aplicabile acestor acţiuni, din conţinutul normei neputându-se stabili care sunt „reglementările de drept comun aplicabile în materie“. Mai mult, Curtea a observat că lipsa de claritate a reglementării are consecinţe directe asupra exercitării dreptului de acces la justiţie şi a dreptului consacrat de art.52 alin.(1) din Constituţie, deoarece persoana interesată să atace în justiţie o hotărâre a Guvernului ori un ordin sau o instrucţiune emisă în temeiul Legii nr.55/2020 nu poate identifica reglementările procedurale aplicabile. Așadar, a fost sancționat viciul de neconstituționalitate circumscris inexistenței unei căi de atac efective în ceea ce privește contestarea hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungește sau încetează starea de alertă și a actelor subsecvente.

3. DECIZIA nr.672 din 20 octombrie 2021 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020 pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr.394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1030 din 28 octombrie 2021) – prin care Curtea a constatat că Hotărârea Parlamentului criticată instituie o nouă formă de control parlamentar asupra hotărârilor Guvernului în sensul încuviinţării/respingerii/modificării acestora, formă de control care nu apare între mecanismele de rang constituţional instituite pentru a regla raporturile dintre autorităţile publice în cadrul regimului de separaţie şi echilibru al puterilor în stat, consacrat de art.1 alin.(4) din Legea fundamentală. Ca urmare, „încuviinţarea” sau „modificarea” de către Parlament a măsurilor adoptate de Guvern prin hotărâre este lipsită de temei constituţional, denaturează regimul juridic al hotărârilor Guvernului, ca acte de executare a legii, consacrat de art.108 din Constituţie și contravine art.61 alin.(1) din Constituţie. Totodată, acest act hibrid fără nicio bază constituţională creează un regim juridic incert din perspectiva incidenţei art.126 alin.(6) din Constituţie, cu consecința încălcării prevederilor art.21 şi art.52 din Constituţie, care consacră accesul liber la justiţie şi dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. În plus, Hotărârea Parlamentului nr.5/2020 a fost adoptată în baza art.4 alin.(3) din Legea nr.55/2020, dispoziție legală declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr.457 din 25 iunie 2020, ceea ce înseamnă că și actul subsecvent al Parlamentului este lipsit de fundament constituțional și lipsit de efecte juridice,  în virtutea dispozițiilor art.147 alin.(1) și (4) din Constituție. Curtea a mai reținut că neconstituționalitatea Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020 nu are nicio consecință asupra existenței Hotărârii Guvernului nr.394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, act normativ de sine stătător, adoptat în executarea dispozițiilor art.4 alin.(1) din Legea nr.55/2020 și care continuă să producă efecte juridice în forma nemodificată prin dispozițiile Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020.

2. DECIZIA nr. 233 din 7 aprilie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 400 alin. (1), ale art. 405 alin. (2) şi (3) şi ale art. 406 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.508 din 17 mai 2021) – prin care Curtea a constatat că dispoziţiile art.400 alin.(1), ale art.405 alin.(3) şi ale art.406 alin.(1) şi (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, fiind contrare art.1 alin.(3), art.21 alin.(1)-(3), art.23 alin.(11) și art.124 alin.(1) din Constituție, cât și art.5 paragraful 1 și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În esență, Curtea a stabilit că redactarea hotărârii judecătorești penale, pronunțate în prima instanță și în apel, respectiv motivarea în fapt și în drept, efectuată ulterior pronunțării minutei (soluției) dispuse în cauză, lipsește persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la un proces echitabil. Curtea a mai constatat și că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești penale definitive, anterior motivării în fapt și în drept a acesteia, este contrară dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la libertatea individuală și siguranța persoanei și celor care consacră demnitatea umană și dreptatea, ca valori supreme ale statului de drept. Prin urmare, Curtea a constatat că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt și în drept, la data pronunțării.

3. DECIZIA nr. 455 din 29 iunie 2021 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.666 din 6 iulie 2021) – prin care Curtea a constatat neconstituționalitatea actului Parlamentului de revocare a doamnei R. W. din funcția de Avocat al Poporului și a a precizat că de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, aceasta îşi reia calitatea de Avocat al Poporului. În esență, Curtea a observat că Parlamentul are posibilitatea de a aplica sancţiunea juridică a revocării în urma constatării încălcării unor norme legale, oricare ar fi acestea, însă a constatat, totodată, că actualul cadru normativ în temeiul căruia este adoptată o astfel de hotărâre prezintă o deficienţă gravă de conţinut, întrucât nu reglementează distinct şi limitativ ipotezele în care se poate declanşa procedura de revocare. Posibilitatea revocării din funcţie a Avocatului Poporului „ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor“ nu respectă condiţiile de claritate, previzibilitate şi rezonabilitate. În plus, nici legea şi nici regulamentele parlamentare nu prevăd procedura în baza căreia se adoptă hotărârea de revocare, limitându-se la a stabili titularul propunerii de revocare şi forul decident, şi nici garanţii cu privire la dreptul la apărare al persoanei revocate. Hotărârea astfel adoptată este rezultatul unui act arbitrar, lipsit de fundament constituţional, în opoziţie cu dispoziţiile art.1 alin.(3) din Constituţie, care consacră principiul statului de drept. Sintagma „îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor” Avocatului Poporului, conținută în art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, reținută de Parlament ca temei al revocării dnei R. W. din funcția de Avocatul Poporului, nu este echivalentă cu „încălcarea Constituţiei şi a legilor“ și , prin maxima sa generalitate, apare prin ea însăşi ca fiind viciată pentru neconstituţionalitate.  Parlamentul a conferit acestei sintagme un înţeles şi mai amplu, extinzând sfera cazurilor de revocare dincolo de încălcarea legii, la aplicarea sa defectuoasă. Fundamentând hotărârea de revocare pe o interpretare a normei legale care excedează conţinutului său, Parlamentul a acţionat cu încălcarea dispoziţiilor art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 şi, implicit, a prevederilor art.1 alin.(5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii şi al supremaţiei Legii fundamentale. Curtea a reţinut că Parlamentul nu poate avea un drept discreţionar cu privire la aplicarea sancţiunii revocării, el trebuind să respecte exigenţele legale şi constituţionale în exercitarea propriilor competenţe.

4. DECIZIA nr.670 din 19 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „la înscrierea iniţială la pensie” din cuprinsul art.170 alin.(3) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu referire la pensiile pentru limită de vârstă stabilite după 1 ianuarie 2011 și care au fost transformate din pensii anticipate parțiale stabilite anterior acestei date (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1157 din 6 decembrie 2021) – prin care Curtea a constatat că modalitatea de calcul al pensiilor reglementată prin Legea nr.263/2010 este mai dezavantajoasă pentru pensionari decât modalitatea de calcul prevăzută în Legea nr.19/2000, în sensul că sintagma „la înscrierea iniţială la pensie“ din cuprinsul art.170 alin.(3) din Legea nr.263/2010 instituie unui tratament diferenţiat pentru că doar persoanele beneficiare ale unor pensii pentru limită de vârstă după 1 ianuarie 2011, ale căror pensie nu este transformată din pensie anticipată parţială deschisă anterior acestei date, beneficiază de indicele de corecţie prevăzut de art.170, dar nu și persoanele beneficiare ale unor pensii pentru limită de vârstă după 1 ianuarie 2011, dar transformate din pensii anticipate parţiale deschise anterior acestei date. Efectuând testul de proporționalitate, Curtea a constatat că tratamentul diferenţiat nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, întrucât nu păstrează o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Întrucât condiţiile de pensionare prevăzute în Legea nr.263/2010 sunt mai dezavantajoase decât cele cuprinse în Legea nr.19/2000, pensiile pentru limită de vârstă transformate din pensii anticipate parţiale sunt şi ele afectate de aceste condiţii. Or, având în vedere raţiunea acordării indicelui de corecţie, şi titularii acestor pensii trebuie să beneficieze de el. Legiuitorul este liber să acorde sau să nu acorde anumite beneficii, însă în exercitarea marjei proprii de apreciere, statul este ţinut de exigenţa de a se asigura că, odată reglementat un beneficiu, acesta este acordat în mod nediscriminatoriu.

5. DECIZIA nr.708 din 28 octombrie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.136 alin.(2) și ale art.137 alin.(3) teza a doua, cu referire la sintagma „cifra de afaceri”, din Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1160 din 7 decembrie 2021) – prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.137 alin.(3) teza a doua, cu referire la sintagma „cifra de afaceri”, din Codul penal. Curtea a reținut că legea penală în vigoare nu stabilește înțelesul sintagmei „cifra de afaceri” în raport cu care instanța determină cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă în cazul stabilirii amenzii pentru persoana juridică cu scop lucrativ. Alte definiții legale ale acestei sintagme se regăsesc în legislația specială, respectiv  în domeniul fiscal și al concurenței, însă nu pot avea decât aplicabilitate restrânsă, specializată la aceste materii, translatarea lor în materie penală pentru a determina cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă în cazul stabilirii amenzii pentru persoana juridică cu scop lucrativ fiind contrară principiului legalității. Curtea a mai constatat că norma penală criticată este lacunară și în ceea ce privește determinarea/reținerea, din punct de vedere temporal, a cifrei de afaceri a persoanei juridice cu scop lucrativ în raport cu care instanța determină cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă. În consecință, având în vedere faptul că amenda penală aplicată persoanelor juridice care răspund penal are natura unei sancțiuni penale, fiind singura pedeapsă principală ce poate fi aplicată acestora, Curtea a constatat că prevederile art.137 alin.(3) teza a doua din Codul penal, cât privește sintagma „cifra de afaceri”, nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condițiile de claritate, precizie și previzibilitate, fiind contrare dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituție.

6. DECIZIA nr. 789 din 23 noiembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „nu este cercetat disciplinar” din cuprinsul dispoziţiilor art. 27⁴⁶ (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (publicată în Monitorul Oficial cu numărul 59 din data de 19 ianuarie 2022) – prin care Curtea a constatat că dispoziția legală criticată împiedică accesul poliţistului, funcţionar public cu statut special, la concursul pentru ocuparea unui post de conducere, ce ţine de exercitarea raportului său de serviciu, aducând astfel atingere dispoziţiilor art. 16 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 41 din Constituţie. Efectuând testul de proporționalitate asupra ingerinței constatate, Curtea a reținut că cerința impusă poliţistului care se înscrie la un concurs pentru ocuparea unui post de conducere, de a nu fi cercetat disciplinar, corespunde unui scop legitim, are caracter adecvat, însă nu îndeplineşte condiţia de a fi necesară, respectiv indispensabilă pentru îndeplinirea scopului urmărit şi nici proporţională, adică nu păstrează justul echilibru între interesele concurente și nu respectă exigenţa ingerinţei minime, respectiv adoptarea unei reglementări care să îndeplinească scopul urmărit cu aceeaşi eficienţă, fără a afecta drepturile şi libertăţile fundamentale deja recunoscute.