CCR, despre interdicția aplicată unui polițist cercetat disciplinar de a concura pentru un post de conducere: ”evoluția profesională (…) ar putea fi blocată în mod permanent de persoane de rea-credință”

Curtea Constituțională a României (CCR) a explicat, într-o decizie motivată publicată pe pagina sa de internet, de ce a declarat neconstituțională interdicția aplicată unui polițist cercetat disciplinar de a participa la un concurs pentru ocuparea unui post de conducere vacant. Instanța de contencios constituțional susține că această restricție încalcă prevederile legii fundamentale referitoare la egalitatea în drepturi și dreptul la muncă, pentru că împiedică accesul la concursul pentru un post de conducere indiferent dacă cercetarea disciplinară demonstrează sau nu vinovăția polițistului. ”Evoluția profesională a polițistului (…) ar putea fi blocată în mod permanent de persoane de rea-credință care ar putea depune sesizări scrise cu privire la presupuse abateri disciplinare de fiecare dată când se organizează un nou concurs”, au explicat judecătorii CCR.

Excepția a fost ridicată de un polițist, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a deciziei Inspectoratului General al Poliției Române – Comisia de concurs, prin care i-a fost respinsă candidatura pentru un examen de ocupare a unui post de conducere deoarece nu îndeplinea condiția de a nu fi cercetat disciplinar. Potrivit autorului excepției, textul de lege criticat ”îngrădește în mod discriminatoriu accesul la concurs prin comparație cu funcționarii publici care (…) pot participa la același fel de concurs și în cazul declanșării procedurii disciplinare. Este, de asemenea, încălcată prezumția de nevinovăție a autorului (…), deoarece, până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana este considerată nevinovată.”

Argumentele Curții Constituținale – extras din Decizia 789/23 noiembrie 2021:

Cu privire la scopul urmărit de legiuitor, Curtea constată că acesta este unul legitim, și anume limitarea participării la concursul pentru ocuparea unui post de conducere astfel încât să fie selectați acei candidați care nu sunt cercetați disciplinar, adică asupra cărora nu planează nicio incertitudine cu privire la standardele de profesionalism, de etică și de integritate necesare postului. Referitor la caracterul adecvat al condiției impuse prin sintagma criticată, Curtea observă că aceasta este capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, respectiv ocuparea posturilor de conducere de persoane care îndeplinesc standardele menționate.

Curtea reține însă că măsura adoptată nu îndeplinește condiția de a fi necesară, respectiv indispensabilă, pentru îndeplinirea scopului urmărit şi nici proporţională, adică să păstreze justul echilibru între interesele concurente, pentru motivele care vor fi arătate în continuare. Pentru îndeplinirea acestor standarde privind profesionalismul, etica, integritatea și deontologia polițistului în calitate de funcționar public cu statut special, mai ales în condițiile în care acesta intenționează să ocupe un post de conducere, legiuitorul are la dispoziție măsuri mai puțin restrictive, cum ar fi, spre exemplu, reglementarea celei de-a doua condiții prevăzute de art.27⁴⁶ alin.(1) lit.b) din Legea nr.360/2002, potrivit căreia la concursul pentru ocuparea unui post de conducere vacant să poată participa poliţistul care nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare. Condițiile care concură la împiedicarea participării la concursul pentru ocuparea unui post de conducere trebuie să fie obiective, cuantificabile și să aibă o justificare semnificativă din punct de vedere juridic pentru a atinge scopul propus, or, sintagma criticată nu îndeplinește aceste criterii. Din această perspectivă, sintagma criticată nu respectă exigenţa ingerinţei minime, respectiv adoptarea unei reglementări care să îndeplinească scopul urmărit cu aceeaşi eficienţă, fără a afecta drepturile şi libertăţile fundamentale deja recunoscute.

În urma cercetării disciplinare se poate constata inexistența abaterii și a vinovăției polițistului care dorește să se înscrie la concursul pentru ocuparea unui post de conducere vacant. În această situație, drepturile sale consfințite prin art.16 alin.(3) și art.41 din Constituție sunt limitate printr-o ingerință a legiuitorului care nu este nici minimă și nici dozată gradual.

Totodată, condiția cuprinsă în sintagma criticată nu este proporțională cu situația care o determină, adică nu asigură un just echilibru între interesul public, respectiv cel individual. Legiuitorului îi revenea obligația constituțională de a identifica punctul de echilibru optim dintre cele două interese concurente, pentru ca acestea, împreună și fiecare în parte, să se realizeze.

Curtea reține că această obligație constituțională nu a fost respectată de vreme ce legiuitorul a adoptat soluția potrivit căreia orice deschidere a unei proceduri disciplinare, indiferent de faptul că aceasta se finalizează cu constatarea existenței sau a inexistenței abaterii și a vinovăției polițistului, împiedică accesul acestuia la concursul pentru ocuparea unui post de conducere. Mai mult, se observă că, potrivit art.6 din Hotărârea Guvernului nr.725/2015, depunerea oricărei înștiințări/cereri în scris cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare obligă persoana în drept să declanșeze procedura disciplinară. Nici Hotărârea Guvernului nr.725/2015 și nici Legea nr.360/2002 nu prevăd sancțiuni pentru situația în care s-ar depune cereri șicanatorii, adică formulate numai cu scopul de a împiedica accesul polițistului la concurs. Aceasta înseamnă că evoluția profesională a polițistului, ca aspect al exercitării funcției publice și al dreptului său la muncă, ar putea fi blocată în mod permanent de persoane de rea-credință care ar putea depune sesizări scrise cu privire la presupuse abateri disciplinare de fiecare dată când se organizează un nou concurs. Legiuitorul plasează astfel sub semnul hazardului un aspect esențial al dreptului la exercitarea funcției publice și al dreptului la muncă ceea ce este de nepermis.

Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, prezumția de nevinovăție reglementată prin acest articol este proprie doar procesului penal, neavând nicio legătură cu cauzele de natură civilă, comercială, fiscală sau de contencios administrativ, întrucât este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei.

DOCUMENT – Decizia 789/23 noiembrie 2021 a Curții Constituționale a României: