SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
În primele cinci luni ale anului numărul cazurilor penale de agresiune a crescut cu 6% față de aceeași perioadă din 2022 conform datelor transmise de Inspectoratul General al Poliției Române.
România este în top și înregistrează o creștere alarmantă a cazurilor de violență, în perioada 2017-2022 1.156 de persoane au fost ucise, iar 217.702 persoane au fost victimele violenței.
“În anul 2017 au fost sesizate 36.245 de infracțiuni circumscrise Legii nr. 217/2003, privind prevenirea și combaterea violenței domestice, în anul 2018 au fost sesizate 38.445 infracțiuni, în anul 2019 au fost sesizate 44.094, în anul 2020 au fost sesizate 43.712, în anul 2021 au fost sesizate 49.081, în anul 2022 au fost sesizate 55.206 fapte.” – conform datelor Poliției.
Din luna ianuarie 2023 până în luna mai s-au înregistrat 23.592 de victime ale violenței domestice, fiind vorba despre femei, bărbați, dar și copii. Cifrele arată că au avut de suferit 4.288 de bărbați, 15.701 de femei, iar 3.603 au fost copii.
Conform datelor furnizate de Poliția Română polițiștii au emis 6.104 ordine de protecție provizorii, 2.553 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de către instanțele de judecată. În anul 2022, polițiștii au emis 12.972 de ordine de protecție provizorii. Cu toate acestea 1.981 de ordine de protecție au fost încălcate.
În 2022 în urma violențelor 42 de femei și 4 copii au murit. Cifrele indică aproape 40.000 de femei și 9.000 de copii victime ale agresiunilor.
Însă dincolo de cifre se află oameni ce au de suferit, motiv pentru care legea vine în sprijin.
Pe aceste considerente Ministrul Justiției a venit cu o serie de măsuri pentru protecția victimelor, cea mai recentă fiind prelungirea ordinului de protecție de la șase luni la un an.
Conform Legii 217/2003 (republicată), Art. 3 “violența domestică înseamnă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală sau cibernetică care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima.”
Conform Legii 217/2003(republicată), Art. 4
“(1) Violenţa domestică se manifestă sub următoarele forme:
a) violenţa verbală – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;
b) violenţa psihologică – impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, prin ameninţare verbală sau în orice altă modalitate, şantaj, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinţei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care prin frecvenţă, conţinut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
c) violenţa fizică – vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar, supunerea la eforturi fizice epuizante sau la activităţi cu grad mare de risc pentru viaţă sau sănătate şi integritate corporală, altele decât cele de la lit. e);
d) violenţa sexuală – agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal;
e) violenţa economică – interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
f) violenţa socială – impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ sau a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuinţa comună, privarea de acces în spaţiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
g) violenţa spirituală – subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă şi de a învăţa copiii să vorbească în limba maternă, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.
h) violența cibernetică – hărțuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, amenințări online, publicarea nonconsensuală de informații și conținut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicațiilor și datelor private și orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informației și a comunicațiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicațiile sau se pot conecta la internet și pot transmite și utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de rușine, umili, speria, amenința, reduce la tăcere victima.
(2) În nicio formă şi în nicio împrejurare, obiceiul, cultura, religia, tradiţia şi onoarea nu pot fi considerate drept justificare pentru niciun tip de acte de violenţă definite în prezenta lege.
Cum se pedepsește?
În Noul Cod Penal este prevăzut la art. 199 că infracțiunile de omor, omor calificat, lovire sau alte violențe, vătămare corporală și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte săvârșite asupra unui membru de familie, sunt pedepsite mai aspru, limita maximă a acestor pedepse majorându-se cu o pătrime.”
Cum se sesizează violența domestică?
În cazul violențelor poliţia poate acţiona în urma depunerii unei sesizări scrise la sediul unităţii de poliţie de pe raza de domiciliu a victimei (dacă e făcută de victimă se numește plângere, dacă e făcută de un martor se numește denunț), în urma unui apel telefonic la ofiţerul de serviciu al secţiei/unităţii de poliţie din zona respectivă, a unei solicitări la Serviciul Unic de Apel de Urgenţă 112 (care poate fi făcută de oricine are cunoştinţă de astfel de evenimente), a unei sesizări verbale făcută direct la agentul de poliţie care patrulează sau, poliția poate afla cu ocazia intervenției la un alt caz sau chiar din presă.
Sesizări despre astfel de fapte de violență domestică pot fi făcute și de persoanele cu funcții de conducere în cadrul unei autorități a administrației publice sau în cadrul altor autorități publice, instituții publice ori al altor persoane juridice de drept public, precum și de orice persoană cu atribuții de control care, în exercitarea atribuțiilor lor, au luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Ele sunt obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală și să ia măsuri pentru ca urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de probă să nu dispară. (art. 291 Cod procedură penală)
Victima trebuie să ştie că poate sesiza cu plângere prealabilă organul de cercetare penală sau procurorul. Dreptul de a depune o astfel de plângere are caracter personal şi aparţine părţii vătămate. Plângerea penală prealabilă poate fi depusă şi de un mandatar, caz în care procura trebuie întocmită special pentru acest scop şi trebuie să rămână anexată la plângere pe parcursul procedurilor.
Acţiunea penală în cazul infracţiunilor sancţionabile la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, de ex: lovire sau alte violențe (art.193 CP), amenințare (art. 206 CP), viol în forme neagravante (art. 218 alin 1 și alin 2 CP), agresiune sexuală în forme neagravante (art.219 alin 1 CP), furt între membrii de familie (art.231 alin 1CP), distrugere (art. 253 alin 1 și alin 2 CP)
este guvernată de principiul disponibilităţii: victima poate decide retragerea plângerii, situaţie care stinge acţiunea penală începută în prealabil și agresorul nu mai este pedepsit.
În cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe săvârșită asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu iar în acest caz voința victimei de a opri pedepsirea agresorului nu se mai poate manifesta.
Pentru celelalte categorii de infracţiuni (pentru care legea nu solicită introducerea unei plângeri penale prealabile), organele de anchetă penală nu au nevoie de manifestarea expresă de voință a persoanei vătămate pentru tragerea la răspundere penală a autorului faptei, indiferent de modalitatea prin care au aflat de faptă.
Partajează acest conținut:
