Caracterul executoriu al penalităţilor de întârziere cuprinse în facturile emise pentru serviciile de utilităţi publice

Titlul problemei de drept: Încuviințare executare silită. Caracterul executoriu al penalităţilor de întârziere cuprinse în facturile emise pentru serviciile de utilităţi publice.

• Materia: civil
• Subcategoria: executare silită
• Obiect ECRIS: încuviințare executare silită
• Acte normative incidente: art. 42 alin. (6) ind. 1 din Legea nr. 51/2006, art. 666 alin. (5) pct. 2 C.proc.civ.
• Cuvinte cheie: facturi fiscale, utilități publice, penalități de întârziere, titlu executoriu.

Prezentarea problemei juridice, cu arătarea situaţiei de fapt:

În cadrul cererilor de încuviinţare a executării silite se solicită de către creditoarea SC „S” SA încuviinţarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de facturi fiscale reprezentând contravaloare parţial facturi fiscale + parţial penalităţi sau factura fiscală emisă doar pentru penalităţi.

a) Într-o opinie, potrivit art. 632 alin. 1 C.proc.civ., un înscris nu poate dobândi caracter executoriu prin simpla voinţă a părţilor, ci numai în temeiul unei dispoziţii legale exprese. Astfel, caracterul de executorialitate al unui înscris nu poate fi fixat în mod convenţional, fără ca un astfel de înscris să poată avea în mod legal un asemenea caracter. Prevederile art. 42 alin. 6 ind. 1 din Legea nr. 51/2006, modificată prin Legea nr. 225/2016, sunt exprese (factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu) şi nu pot fi aplicate şi pentru penalităţile solicitate de creditoare.

b) Într-o a doua opinie, s-a reținut că dispozițiile art. 42 alin. 6 ind. 1 din Legea nr. 51/2006, modificată prin Legea nr. 225/2016, nu disting între factura emisă pentru debitul principal aferent prestării serviciilor de utilităţi publice şi penalităţile calculate la un astfel de debit principal; prin urmare, nici judecătorul nu poate face această distincţie. De altfel, nu pare logic ca pentru debitul principal creditorul să poată declanşa direct executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de factură, iar pentru recuperarea penalităţilor la acest debit principal (penalităţi care sunt accesorii ale debitului principal şi care, în consecinţă, urmează soarta principalului) creditorul să fie nevoit să urmeze calea judecăţii pentru a obţine o hotărâre judecătorească-titlu executoriu.

Această problemă de drept a fost tranșată la întâlnirea reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, ce a avut loc la Bucureşti, în 29 iunie 2018, în care s-a concluzionat că factura fiscală nu constituie titlu executoriu și pentru penalitățile de întârziere stabilite în contract pentru executarea cu întârziere a obligației de plată a contravalorii serviciilor furnizate.

În argumentarea acestei opinii au fost avute în vedere disp. art. 42 alin. (61) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, potrivit cu care factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu, disp. art. 666 alin. (5) pct. 2 C.proc.civ., precum și Decizia CCR nr. 188/2017.

S-a reținut că, în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 188/2017, aceasta a statuat că legiuitorul a optat pentru o atare soluţie legislativă (conferirea caracterului de titlu executoriu facturii fiscale – n.n.), având în vedere domeniul specific al serviciilor publice, pentru a se putea asigura recuperarea cu celeritate a contravalorii serviciilor furnizate, împrejurare faţă de care se poate asigura şi continuitatea acestora.

S-a apreciat că factura fiscală nu constituie titlu executoriu și pentru penalitățile de întârziere stabilite în contract pentru executarea cu întârziere a obligației de plată a contravalorii serviciilor furnizate.

De altfel, penalitățile de întârziere nici nu pot fi stabilite prin intermediul unei facturi fiscale, care nu are natura unui act juridic, însușit de către ambele părți, ci a unui mijloc de probă în dovedirea executării obligațiilor de către furnizorul de servicii de utilități publice, în cazul analizat.

S-a reținut și incidența disp. art. 666 alin. (5) pct. 2 C.proc.civ., potrivit cu care instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.

Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirilor trimestriale a judecătorilor de la Curtea de apel Iaşi şi instanţele arondate, privind problemele de practică judiciară neunitară în materie de civilă, în trimestrele I-II/2020.