Avocatul Florentin Țuca a continuat, pe blogul său, dezvăluirile legate de dosarul ”Ferma Băneasa”, în care avocatul Robert Roșu a fost condamnat la închisoare. În cel mai recent episod, publicat duminică, Florentin Țuca rememorează ziua în care Robert Roșu a fost trimis de instanță în arest la domiciliu.
”A doua zi pe la prânz, în așteptarea deciziei, mi-amintesc că, vreme de-un ceas, am bătut o cărare de treizeci de metri, du-te-vino, prin zăpadă. Dintr-o mai veche superstiție care, în cazul lui Robert, nu s-a confirmat: decizia finală a fost de arest la domiciliu. Auzind de ea, am simțit că-mi cade ceru-n cap. La scurt timp după căderea cerului, m-au sunat confrații penaliști ca să ne felicite. Din perspectiva lor, întreaga audiere era proba indubitabilă că hotărârea asta avea aura unui imens succes: „sistemul”, care era sigur de soluția arestului la pușcărie, fusese, prin decizia „arestului la domiciliu”, parțial învins”, scrie Florentin Țuca.
Avocatul își amintește că l-a sunat pe Robert Roșu și l-a invitat ca, în drumul lui spre arestul domiciliar din București, să se abată pe la casa sa din Poiana Țapului, unde se oprise după audierile din urmă cu o zi.
”Robert a refuzat invitația fără nicio ezitare. Era mult prea sleit și, în plus, îmi zicea el, avocații penaliști îl sfătuiseră să nu se abată de la traseul înspre adresa din buletin; trebuia să ajungă în arestul de acasă cât mai repede, pe drumul cel mai scurt. Nu vreau să mă complic, Flore, mulțumesc, dar e mai bine-așa, lasă, ne-om vedea la București. În momentul ăla, în loc să mă calmez și să-i dau credit, eu am insistat, absurd și inutil, hai, zic, pe răspunderea mea. Exact așa i-am zis, țin minte perfect (probabil tocmai din cauza insistenței absurde și inutile), vino „pe răspunderea mea”!
Ca și cum răspunderea lui de a se îndrepta spre casă „pe cel mai scurt drum posibil” n-ar fi venit dintr-un judiciar ordin de arest;
Ca și cum formula asta pe care o folosești mereu în joacă să întreții iluzia de libertate a celuilalt poate funcționa oricând, inclusiv în contextul serios care descărnează libertatea de orice iluzii;
Ca și cum, luând răspunderea lui „pe răspunderea mea”, aducem normalitatea înapoi, iar revederea noastră frugală la un țap de palincă ar fi fost „dovada” că nu se întâmplase nimic grav;
Ca și cum eram capabil să smulg de unul singur „răspunderea” de pe umerii lui, să o ridic ca un halterofil într-un salt-haltă pe umerii mei, iar de acolo, ca-ntr-un gest de aruncare de la tușa de margine, să o pot azvârli înspre văzduh”, scrie Florentin Țuca.
Comunicatul ”soft” și opinia unui client
Avocatul Florentin Țuca relatează și o discuție cu un client după ce societatea pe care o conduce a dat un comunicat prin care membrii acesteia se arătau ”ferm convinși de nevinovăția colegului nostru și reafirmam seriozitatea și imaginea lui profesională ireproșabile”.
”Un bun prieten și, în același timp, reprezentantul unei importante companii multinaționale aflate în portofoliul nostru, mi-a zis onest că, din perspectiva șanselor de a continua colaborarea avocat-client, ne-a trecut glonțul pe la ureche. Ai noroc că-mi ești prieten, că avem încredere în voi, în profesionalismul și în nevinovăția lui Robert și că ne leagă o istorie lungă și faină. Altminteri, comunicatul ăsta sună cam soft și este cam frecție la picior de lemn. Da’ cum trebuia s-arate, frate?, îl întreb. Bă, nu-i tocmai rău, îmi răspunde el, dar dacă se întâmpla treaba asta la noi, știrea ar fi arătat cam așa: Societatea (îi zic eu acuma X ori Solidaritatea, dar numele chiar n-are nicio relevanță în context) își anunță clienții și partenerii că R.R. nu mai lucrează în colectivul nostru încă din nuș’cât septembrie – bagă o ante-dată pe care o vrei tu. Și, mai departe… În urma unor suspiciuni privind unele activități derulate cu depășirea atribuțiilor încredințate de societate – insist, „cu depășirea”, pricepi? – el a fost destituit, respectivele activități fiind în prezent obiectul unei anchete interne. Societatea X se dezice în mod categoric de mandatul -aparent- asumat de R.R. în numele companiei, cu încălcarea statutului și normelor interne și se delimitează de orice învinuiri aduse acestuia referitoare la bla-bla-bla. Conștientă de importanța unor valori precum bla-bla-bla, Societatea Solidaritatea își asigură clienții că bla-bla-bla”, rememorează avocatul Țuca.
”(…) Am meditat îndelung și la opțiunea inacceptabilă imaginată de amicul director de multinațională, dar și la formula soft, decentă și cuminte, utilizată de noi în comunicarea cu lumea. Prima, expresia unui nedisimulat mercantilism și a unei griji obsesive pentru imaginea corporatistă. A doua, o formulă de compromis, și capră și varză.
Știam că această formulă de compromis este unica valabilă, dar mai simțeam și că prăpastia dintre emoția bine fardată a acelei declarații și trăirile autentice pe care eu, Robert și ceilalți camarazi ai noștri le împărtășeam atunci era uriașă. Iar adevăratul „comunicat”, nepublicat atunci din aceleași temeri de a nu tulbura apele și procedurile care îl vizau pe Robert, a fost un text scris la câteva zile distanță, după trezirea din pumni”, încheie Florentin Țuca
Întreaga postare poate fi citită pe florentintuca.ro.
