Astăzi, presa are mai mulţi duşmani decât prieteni. Adică, cei care o folosesc sunt mult mai mulţi decât cei care îi oferă libertate…

Despre presă, de ziua ei

de Nicolae POP

România Nouă are medici, arhitecţi şi ingineri, magistraţi şi avocaţi, profesori, economişti, sociologi şi psihologi, IT-işti etc.. În ultimii 30 de ani, doar Facultăţile de Jurnalism par să nu fi „produs” nimic.

Nu îi (mai) auzi la radio, nu îi (mai) vezi la TV, nu îi (mai) citeşti în ziare; nu sunt nici în „cancelarii”, nici în departamentele de PR ale marilor sau micilor companii; nu (prea mai) activează nici pe bloguri, nici pe reţelele de socializare; în politică n-au intrat Şi, totuşi, unde sunt jurnaliştii?

*

Când am „intrat în presă”, şi încă mult timp după aceea, am avut iluzia că puterea acesteia este dată de cititor! Nicidecum de „dezbrăcarea” de caracter şi acceptarea tot mai multor compromisuri vizavi de elitele politico-economice dominante. M-am înşelat…

Elitele de care vorbeam şi-au pus fundurile urât mirositoare pe aproape tot ce înseamnă mass-media, adică au cumpărat patroni de presă şi ziarişti „în viu”! Şi iată-le astăzi, „evoluează” neruşinat şi impertinent între incompetenţă, mitocănie şi tupeu; caraghioşi fuduli, fac zilnic dovada fanfaronadei şi lipsei de responsabilitate; şi, cel mai grav, cred în continuare că împărăţesc peste o masă de prostie amorfă şi somnolentă. Ca un efect… logic, jurnalismul şi deontologia profesională au devenit aproape o insultă, spiritul de breaslă jurnalistică a dispărut, iar câinii de pază a democraţiei nu mai au curajul nici măcar să vorbească despre respectul faţă de meseria lor.

*

Unde (ne) sunt jurnaliştii? Celor mai mulţi le este frică să nu-şi piardă locurile de muncă, ca surse de venit minim. Prin urmare, scriu „la comandă”, amăgindu-se că scopul nobil al demersului lor este supravieţuirea pretinselor publicaţii la care sunt angajaţi. Unii au încheiat parteneriate cu cei la care ar trebui să „latre”: le vând ceaiuri de slăbit (sic!) sau alte produse la suprapreţ, fac pe clovnii pe la petrecerile private ale copiilor acestora, îşi finalizează sau continuă cu ei studiile… superioare, devin doctori în ştiinţe, îşi protejează partenerii de viaţă sau rudele „de la stat”. Alţii speră să îşi urmeze colegii „mai norocoşi” prin cancelariile instituţiilor statului. Prin urmare, sunt nevoiţi „să nu supere”, să se obişnuiască cu supuşenia, cenzura şi autocenzura.

*

Din (ne)fericire, locul jurnaliştilor – atât în mass-media, cât şi pe reţelele de socializare – a fost luat de pricepuţi. Şi nu orice pricepuţi, ci pricepuţi la orice: de la gestionarea unei pandemii la cum se face un vaccin; de la cum se conduce o firmă la cum se conduce o ţară; de la educaţie online la gătit acasă; şi „categoriile” pot continua la infinit.

Pricepuţii uită că, să informezi corect este un mare privilegiu, dar şi o mare responsabilitate. Nişte oameni neînsemnaţi pot să facă foarte mult rău atunci când, în rezultatul muncii lor, în loc de onestitate, decenţă şi inteligenţă primează ipocrizia, răutatea, agresivitatea.

*

Este clar că, modelul de business media bazat pe publicitate este depășit. Prin urmare, soluţia ar trebui să vină tot de la cititori. Toți datorăm ceva presei libere, care este pe patul morţii. Idei?…