SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat decizia prin care a stabilit că Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) funcționează constituțional în raport cu prevederile din hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din 18 mai 2021. Prin această decizie, CCR a respins excepția de neconstituționalitate formulată de Asociația „Forumul Judecătorilor din România”, Asociația „Mișcarea pentru apărarea statutului procurorilor” și de procurorul militar Bogdan Ciprian Pîrlog și a constatat că dispozițiile art.881 alin.(1)-(5), ale art.882-887, ale art.888 alin.(1) lit.a)-c) și e) și alin.(2), precum și ale art.889 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
A fost formulată și opinie separată, în sensul admiterii excepției, de către judecătoarele Livia Doina Stanciu și Elena Simina Tănăsescu.
Extrase din decizia CCR din 8 iunie 2021 referitoare la funcționarea SIIJ:
Curtea a constatat că, deși obligatorie pentru statul român, Decizia 2006/928/CE nu are relevanță constituțională, întrucât nici nu complinește o lacună a Legii fundamentale naționale și nici nu dezvoltă o normă constituțională, fiind circumscrisă normelor existente. Cu atât mai puțin poate fi reținută relevanța constituțională a rapoartelor emise în cadrul M.C.V. În acest caz, actele emise nu îndeplinesc nici condiția prevăzută de art.148 alin.(2) din Constituție, potrivit căreia numai „prevederile tratatelor constitutive ale UniuniiEuropene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.Astfel, deși sunt acte adoptate în temeiul unei decizii, rapoartele cuprind doar dispoziții cu caracter de recomandare, or, este cunoscut că prin intermediul unei recomandări, instituțiile își fac cunoscută opinia și sugerează direcții de acțiune, fără a impune însă vreo obligație legală destinatarilor recomandării.
Curtea a constatat că ține de competența exclusivă a statului membru stabilirea modului de organizare, funcționare și delimitare a competențelor între diferitele structuri ale organelor de urmărire penală, întrucât Legea fundamentală a statului — Constituția este expresia voinței poporului, ceea ce înseamnă că aceasta nu își poate pierde forța obligatorie doar prin existența unei neconcordanțe între prevederile sale și cele europene, iar aderarea la Uniunea Europeană nu poate afecta supremația Constituției asupra întregii ordini juridice.
Curtea a statuat că Decizia 2006/928/CE, act de drept european cu caracter obligatoriu pentru statul român, este lipsită și de relevanță constituțională. Curtea a conchis că, chiar dacă aceste acte (Decizia 2006/928/CE și rapoartele M.C.V.) ar respecta condițiile de claritate, precizie și neechivoc, înțelesul acestora fiind stabilit de C.J.U.E., respectivele acte nu constituie norme care se circumscriu nivelului de relevanță constituțională necesar efectuării controlului de constituționalitate prin raportare la ele. Nefiind întrunită condiționalitatea cumulativă stabilită în jurisprudența constantă a instanței constituționale, Curtea a reținut că acestea nu pot fundamenta o posibilă încălcare de către legea națională a Constituției, ca unică normă directă de referință în cadrul controlului de constituționalitate (Decizia nr. 137 din 13 martie 2019).
Curtea Constituțională constată că Hotărârea C.J.U.E. nu aduce elemente de noutatenici cu privire la efectele juridice pe care le produc Decizia 2006/928 și rapoartele M.C.V.întocmite de Comisie pe baza acesteia, stabilind, așa cum o făcuse în prealabil și instanța constituțională română, caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928 și caracterul de recomandare al rapoartelor M.C.V., și nici cu privire la conținutul Deciziei 2006/928, stabilind că România are sarcina de a colabora cu bună-credință cu Comisia „pentru a surmonta […] dificultățile întâmpinate cu privire la realizarea obiectivelor de referință menționate”.
Prin urmare, Curtea își menține jurisprudența anterioară și constată că singurul act care, în virtutea caracterului său obligatoriu, ar fi putut constitui normă interpusă controlului de constituționalitate realizat prin raportare la art.148 din Constituție – Decizia 2006/928 -, prin dispozițiile și obiectivele pe care le impune, nu are relevanțăconstituțională, întrucât nu complinește o lacună a Legii fundamentale și nici nu dezvoltă normele acesteia prin stabilirea unui standard mai ridicat de protecție.
Chiar dacă în expunerea de motive care a însoțit legea prin care a fost înființată S.I.I.J. nu au fost menționate „imperativele obiective și verificabile” care au impus adoptarea acestei reglementări, Curtea Constituțională constată că din conținutul normativ al legii rezultă aspectele ce vizează „buna administrare a justiției”: pe de o parte, crearea unei structuri specializate de investigare care să asigure o practică unitară cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracţiunile săvârşite de magistraţi și, pe de altă parte, reglementarea unei forme adecvate de protecţie a magistraţilor împotriva presiunilor exercitate asupra lor prin sesizări/denunţuri arbitrare.
Curtea menționează că opţiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul actului normativ prin care se înfiinţează noua structură de parchet acele norme de drept care prezintă caracter de specificitate nu afectează constituţionalitatea acestei din urmă legi, de vreme ce principiul invocat nu are o consacrare constituțională, iar toate celelalte elemente care vizează statutul procurorului rămân pe deplin aplicabile procurorilor S.I.I.J.
Curtea observă că norma procesual penală prevede că procurorul este obligat ca, atunci când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, să dispună începerea urmăririi penale, astfel că norma nu poate fi interpretată în sensul că lasă la aprecierea procurorului deschiderea procedurii de investigare, iar aceasta are o aplicabilitate generală indiferent de calitatea celui împotriva căruia este formulată o sesizare penală și indiferent de organul de urmărire penală care realizează investigația.
Normele de prorogare a competenței unui organ judiciar, care extind, în mod excepțional, competența unor organe judiciare, au la bază rațiuni de bună administrare a justiției și a u în vedere faptul că efectuarea urmăririi penale de către același parchet față de toți participanții este de natură să asigure continuitate, eficiență și celeritate activității de urmărire penală.
Având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr.547 din 7 iulie 2020, inclusiv prin raportare la prevederile constituționale cuprinse în art.1 alin.(3) privind statul de drept, dispozițiile legale care stabileau competenţa procurorilor S.I.I.J. de a exercita şi retrage căile de atac în cauzele de competenţa secţiei, inclusiv în cauzele aflate pe rolul instanţelor sau soluţionate definitiv anterior operaţionalizării acesteia, și-au încetat aplicabilitatea, astfel că la data pronunțării Hotărârii din 18 mai 2021 de către C.J.U.E. acestea nu mai erau susceptibile de a produce efectele juridice reținute în actul C.J.U.E., iar argumentul instanței europene apare ca fiind fără suport factual și juridic.
Curtea Constituțională constată că reglementarea care prevede înființarea S.I.I.J. reprezintă o opțiune a legiuitorului național, în acord cu prevederile constituționale cuprinse în art.1 alin.(3) referitoare la statul de drept și în art.21 alin.(1) și (3) referitoare la accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și, implicit, în acord cu prevederile art.2 și ale art.19 alin.(1) din TUE.
Rapoartele M.C.V., întocmite în baza Deciziei 2006/928, prin conținutul și efectele lor, astfel cum acestea au fost stabilite prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 mai 2021, nu constituie norme de drept european, pe care instanța de judecată să le aplice cu prioritate, înlăturând norma națională. Prin urmare, judecătorul național nu poate fi pus în situația de a decide aplicarea prioritară a unor recomandări în detrimentul legislației naționale, întrucât rapoartele M.C.V.nu normează, deci nu sunt susceptibile de a intra într-un conflict cu legislația internă.
DOCUMENT – Decizia nr.390din 8 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.881-889 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.90/2018 privind unele măsuri pentru operaționalizarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție:
Partajează acest conținut:
