În perioada 26 – 27 mai 2022 a avut loc, la Craiova, Întâlnirea președinților secţiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale curților de apel, în care au fost dezbătute probleme de drept ce au generat practică neunitară în materie civilă ocazie cu care a fost dezbătută și problema privind admisibilitatea cererii adiționale în ipoteza în care reclamantul, Admisibilitatea cererii adiționale în ipoteza în care reclamantul a modificat cererea principală sub aspectul cadrului procesual pasiv chemând în judecată un nou pârât alături de pârâtul inițial, între cei doi pârâți neexistând vreun raport juridic.
Această problemă de practică judiciară neunitară privește ipoteza în care reclamantul formulează o cerere adițională în condițiile art. 204 C. proc. civ., prin intermediul căreia cheamă în judecată un nou pârât alături de pârâtul inițial, între cei doi pârâți neexistând vreun raport juridic; cererea adițională în discuție este formulată, de regulă, ca urmare a faptului invocării de către pârâtul inițial a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, în susținerea căreia este indicată și persoana care, în opinia acestui pârât, ar justifica legitimarea procesuală pasivă.Într-o opinie, cererea adițională este admisibilă, neexistând vreo prevedere care să condiționeze modificarea cererii de chemare în judecată sub aspectul părților de vreun raport juridic existent între pârâtul inițial ți noul pârât. În cealaltă opinie, cererea adițională este inadmisibilă întrucât aceasta reprezintă o acţiune civilă distinctă de cea
promovată inițial prin care se tinde la eludarea art. 204 alin. (1) C. proc. civ., nefiind nici în prezența unei ipoteze de coparticipare procesuală pasivă în accepțiunea art. 59 C.
proc. civ.
Art. 29 C. proc. civ. definește acţiunea civilă ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces.
Potrivit art. 30 alin. (5) C. proc. civ., constituie cerere adiţională acea cerere prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare. Condițiile de exercitare a acțiunii civile sunt prevăzute de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., text legal potrivit căruia orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia:
a) are capacitate procesuală, în condițiile legii;
b) are calitate procesuală;
c) formulează o pretenție;
d) justifică un interes.
Alin. (2) al aceluiași articol prevede că dispozițiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzãtor, și în cazul apărărilor. În conformitate cu art. 204 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să-şi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat; în acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi
comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei. Formele de manifestare a acţiunii civile, aceasta din urmă reunind totalitatea mijloacelor procesuale pe care legea le pune la dispoziţia părţilor în procesul civil, se împart în două categorii legale, respectiv în cereri în justiţie şi în apărări.
Cererile în justiţie sunt vizate de art. 30 C. proc. civ., fiind clasificate, în funcție de calea procedurală aleasă de parte, în cereri principale, accesorii, adiţionale şi incidentale, iar apărările sunt prevăzute de art. 31 C. proc. civ., divizându-se, la rândul lor, în apărări de fond şi în apărări procedurale.
Acţiunea civilă nu se confundă cu cererea de chemare în judecată, aceasta din urmă constituind numai una dintre formele concrete de manifestare a acţiunii civile (corelaţie de tipul întreg-parte), sfera mijloacelor procesuale ale acțiunii civile fiind mai largă. Atât cererea principală, cât și cererea adițională constituie forme diferite de manifestare a acțiunii civile.
Elementele acţiunii civile sunt reprezentate de părţi, obiect şi cauză, acestea caracterizând orice mijloc procesual ce intră în conţinutul său, fie cerere în justiție, fie apărare. Reclamantul are dreptul să își modifice, în sensul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată formulată iniţial sub aspectul oricărora dintre cele trei elemente ale sale – părţi, obiect şi cauză, art. 30 alin. (5) neintroducând vreo distincție. Singura cerință prevăzută de art. 30 alin. (5) C. proc. civ. pentru a fi în prezența unei cereri adiționale este constituită de „modificarea pretenției anterioare”.
Noțiunea de „pretenție” este prevăzută nu numai în cuprinsul art. 30 alin. (5) C. proc. civ., dar și în cel al art. 32 alin. (1) lit. c) vizând condițiile de exercitare a acțiunii civile; potrivit art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/20003 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, în limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni; ca atare, în ambele texte legale menționate anterior termenul de „pretenție” trebuie să desemneze aceeași noțiune.
Considerăm că noțiunea de „pretenție” reprezintă solicitarea manifestată în concret fie sub forma unei cereri, fie a unei apărări, și care presupune un obiect, o cauză și o parte în raport de care este formulată. Prin urmare, prin intermediul cererii adiționale, reclamantul are nu numai posibilitatea modificării obiectului și cauzei cererii principale, dar și a cadrului procesual pasiv, prin chemarea în judecată a unui nou pârât alături sau în locul pârâtului inițial.
O modificare de cadru procesual pasiv implică, pe cale de consecință, și o modificare a pretenției deduse judecății. Termenul de „modificare” cu referire la pretenția dedusă judecății implică schimbarea anumitor elemente ale cererii de chemare în judecată, însă nu de o manieră care să implice o înlocuire completă a acesteia astfel încât niciunul dintre elementele
acțiunii civile inițiale să nu mai fie menținut și instanța să fie învestită, în fapt, cu o acțiune complet nouă; „modificarea cererii” nu este sinonimă cu „înlocuirea cererii”.
În acest din urmă caz, cererea nou formulată nu constituie o cerere adițională în sensul art. 30 alin. (5) C. proc. civ., ci o cerere principală, introductivă de instanță, prin a cărei depunere de către reclamant în același dosar se nesocotesc normele juridice privind repartizarea aleatorie a cauzelor sau competența de soluționare a acestora [art. 123 alin. (1) C. proc. civ. prevede că cererile adiționale se judecată de instanța competentă pentru cererea principală (…)]. Fiind încălcate normele de repartizare aleatorie a acestei cereri principale, instanței îi revine atribuția de a dispune detașarea acesteia din dosar și trimiterea sa compartimentului de registratură în vederea legalei sale repartizări.
În schimb, în ceea ce privește tema de dezbatere, reclamantul nu a formulat o cerere complet nouă cu scopul de a înlocui cererea inițială, ci a procedat numai la completarea cadrului procesual pasiv al cererii inițiale, chemând în judecată un nou pârât alături de pârâtul inițial, obiectul și cauza rămânând aceleași; în acest caz, cererea adițională are caracter admisibil.
Art. 30 alin. (5) C. proc. civ. nu condiționează calificarea cererii drept cerere adițională sau admisibilitatea acesteia de cerința existenței unui raport juridic între pârâtul inițial și pârâtul nou introdus. Nu se pune problema lezării dreptului la apărare al pârâtului nou introdus, întrucât, în primul rând, „termenul pentru formularea întâmpinării de 10 zile înaintea
termenului fixat” privește întâmpinarea formulată de către pârâtul inițial la cererea adițională, pârâtul nou introdus beneficiind de termenul prevăzut de lege pentru formularea întâmpinării la cererea principală astfel cum a fost modificată [termenul pentru formularea întâmpinării este de 25 de zile de la comunicarea cererii principale și a cererii adiționale către noul pârât, dacă legea nu prevede un termen distinct, potrivitart. 201 alin. (1) C. proc. civ.4]. În al doilea rând, chiar și în raport cu pârâtul inițial, ținând cont că termenul de 10 zile prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ. este un termen regresiv, termenul de 25 de zile prevăzut de art. 201 alin. (1) C. proc. civ. ,termen succesiv, poate fi și acesta respectat (prin fixarea unui termen de judecată mai îndelungat), pentru a nu se considera dezavantajat pârâtul care în raport cu cererea inițială a avut la dispoziție un termen de 25 de zile de la comunicarea acesteia pentru a formula întâmpinarea și care, în schimb, de data aceasta, ar avea un termen mai redus pentru formularea întâmpinării la cererea adițională.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că cererea adițională, prin intermediul căreia reclamantul a modificat cererea principală sub aspectul cadrului procesual pasiv, chemând în judecată un nou pârât alături de pârâtul inițial, între cei doi pârâți neexistând vreun raport juridic, este admisibilă.
Partajează acest conținut:
