Titlul problemei de drept: Admisibilitatea acțiunii prin care se solicită de către reclamanta direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului menținerea măsurii plasamentului și delegarea atribuţiilor privind exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești cu privire la persoana şi bunurile copilului de la primarul unităţii administrative teritoriale către directorul direcţiei de asistenţă socială şi protecţia Copilului, ca urmare a modificării dispoziţiilor legale care stabilesc persoana care exercită drepturile şi obligaţiile părinteşti pe perioada măsurii de protecţie specială, inițial indicată ca fiind aceea a primarului, iar ulterior identificată ca fiind directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
- Materia: civil
- Subcategoria: familie și minori
- Obiect ECRIS: plasament
- Acte normative incidente: art. 2, art. 62 alin. (2), art. 66 alin. (3), art. 72 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
- Cuvinte cheie: plasament
Opinia Institutului Național al Magistraturii:
În conformitate cu art. 2 din Legea nr. 272/2004: „(1) Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. (2) Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie. (3) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. (4) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești…”.
Potrivit art. 62 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 în forma anterioară modificării survenite prin Legea nr. 257/2013: „Drepturile şi obligaţiile părinteşti în situaţia copilului pentru care nu a putut fi instituită tutela şi pentru care instanţa a dispus măsura plasamentului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti”.
Potrivit art. 66 alin. (3) din Legea nr. 272/2004: „Drepturile și obligațiile părintești față de copil pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către instanță în situația copilului prevăzut la art. 60 lit. a), precum și în situația copilului prevăzut la art. 60 lit. c) și d) sunt exercitate de către directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului..”
Conform art. 72 din cuprinsul aceluiași act normativ: „(1) Împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecție specială, dispuse de comisia pentru protecția copilului sau de instanța judecătorească, trebuie verificate trimestrial de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului. (2) În cazul în care împrejurările prevăzute la alin. (1) s-au modificat, direcția generală de asistență socială și protecția copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecția copilului sau, după caz, instanța judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii…”.
În principal, problema de practică neunitară privește interpretarea art. 72 din Legea nr. 272/2004, mai exact dacă această dispoziție legală permite schimbarea jurisdicțională a măsurii plasamentului sub aspectul persoanei care exercită drepturilor și obligațiilor părintești cu privire la persoana şi bunurile copilului, în condițiile survenirii modificării dispoziţiilor legale care stabilesc persoana care exercită drepturile şi obligaţiile părinteşti pe perioada măsurii de protecţie specială, inițial indicată ca fiind aceea a primarului, iar ulterior identificată ca fiind directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Apreciem că un răspuns pozitiv se impune în considerarea argumentelor detaliate în continuare.
Textul analizat condiționează posibilitatea modificării măsurii de protecție specială de schimbarea împrejurărilor care au stat la baza stabilirii ei. Semnificația imediată a noțiunii de împrejurări care au condus la instituirea măsurii plasamentului este aceea că ea vizează aspecte factuale privitoare la situația personală a minorului. Textul nu exclude, ci, din contră, în absența vreunei circumstanțieri, îngăduie o interpretare mai cuprinzătoare.
Modificarea administrativă operată în sfera competențelor persoanelor care au atribuții în exercitarea drepturilor și obligațiilor minorului trebuie inclusă în categoria împrejurărilor apte sa justifice schimbarea conținutului măsurii plasamentului în limitele aici discutate. Altminteri, există riscul ca, deși transferate formal (în plan administrativ) atribuțiile ce vizează exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești să nu poată fi exercitate în fapt, cu un potențial de vătămare a intereselor minorilor și de încălcare astfel a unui dintre principiile fundamentale ale Legii nr. 272/2004.
De altfel, schimbarea legislativă intervenită are drept scop tocmai o mai bună ocrotire a interesului superior al copilului, astfel că, și din această perspectivă, transpunerea sa faptică pe calea acțiunii declanșate este pe deplin justificată.
O astfel de modificare nu echivalează unei aplicări retroactive a legii noi față de aspectul că măsura vizează schimbarea pentru viitor a situației minorului sub aspectul persoanei căreia îi revine competența de a exercita drepturile și obligațiile părintești pe durata măsurii plasamentului.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul admisibilității acțiunii prin care se solicită de către reclamanta direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului menținerea măsurii plasamentului și delegarea atribuţiilor privind exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești cu privire la persoana şi bunurile copilului de la primarul unităţii administrative teritoriale către directorul direcţiei de asistenţă socială şi protecţia copilului, ca urmare a modificării dispoziţiilor legale care stabilesc persoana care exercită drepturile şi obligaţiile părinteşti pe perioada măsurii de protecţie specială, inițial indicată ca fiind aceea a primarului, iar ulterior identificată ca fiind directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia I.N.M.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel – Timișoara, 5-6 martie 2020.
Partajează acest conținut:
