Pe 20 noiembrie 1989, Adunarea Generală a Națiunilor Unite adopta Convenția asupra Drepturilor Copilului, document pe care România l-a ratificat printre primele țări. Până acum, Convenția a fost asumată de aproape toate țările lumii, cu excepția Statelor Unite și a Somaliei, și cuprinde patru principii de bază: non-discriminarea, devotamentul față de interesul superior al copilului, dreptul la viață, supraviețuire și dezvoltare precum și respectul pentru punctele de vedere ale copilului.
Convenția privind Drepturile Copilului cuprinde 54 de articole care se referă la nevoile de bază ale celor mici, de oriunde ar fi ei: dreptul la viață, dreptul de a dezvolta la maximumul potențialului lor, dreptul de a fi protejați de abuz și exploatare și dreptul de a participa pe deplin la viața de familie, viața culturală și socială.
Potrivit documentului, ”în toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala”.
Convenția stabilește că un copil se înregistrează imediat după naşterea sa şi are, prin naştere, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, în măsura posibilului, dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit de aceştia. Cel mic are dreptul de a-şi păstra identitatea, inclusiv cetăţenia, numele şi relaţiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fără nici o imixtiune ilegală.
În Convenție se mai arată că este interzis ca un copil să fie separat de părinţii săi împotriva voinţei acestora, excepând situaţia în care autorităţile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare şi cu respectarea legilor şi a procedurilor aplicabile, că această separare este în interesul suprem al copilului. O astfel de decizie poate deveni necesară în cazuri particulare cum ar fi, de exemplu, în cazul copiilor maltrataţi sau neglijaţi de părinţi sau în cazul în care părinţii trăiesc separat şi se impune luarea unei hotărâri cu privire la locul de reşedinţă a copilului. În acest din urmă caz este respectat dreptul celui mic dreptul copilului de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu cei doi părinţi ai săi, în mod regulat, exceptând cazul în care acest lucru contravine interesului suprem al copilului.
În plus, este garantat dreptul copilului capabil de discernământ de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte, opiniile copilului urmând să fie luate în considerare ţinându-se seama de vârsta sa şi de gradul său de maturitate. Astfel, minorului i se va da, în special, posibilitatea de a fi ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte, fie direct, fie printr-un reprezentant sau un organism competent, în conformitate cu regulile de procedură din legislaţia naţională.
Oricărui copil bănuit, acuzat sau cu privire la care s-a dovedit că a comis o încălcare a legii penale i se recunoaște dreptul la un tratament conform cu simţul demnităţii şi al valorii personale, care să întărească respectul său pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale ale altora şi care să ţină seama de vârsta sa, precum şi de necesitatea de a facilita reintegrarea sa în societate şi asumarea de către acesta a unui rol constructiv în societate.
Alte drepturi care îi sunt respectate copilului:
- dreptul la educație
- dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a difuza informaţii şi idei de orice natură, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită sau artistică ori prin orice alte mijloace, la alegerea copilului
- dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie
- drepturile la libertatea de asociere şi la libertatea de întrunire paşnică
- dreptul de a nu fi supus unei imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa sa privată, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondenţa sa, precum şi nici unui fel de atac ilegal la onoarea şi reputaţia sa.
- accesul la informaţie şi materiale provenind din surse naţionale şi internaţionale, în special cele care urmăresc promovarea bunăstării sale sociale, spirituale şi morale şi a sănătăţii sale fizice şi morale
- dreptul la protecţie şi asistenţă speciale din partea statului
- dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare sau abuz, fizic sau mental, de abandon sau neglijenţă, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv abuz sexual
- dreptul copiilor handicapaţi fizic şi mental de a li se asigura o viaţă împlinită şi decentă, în condiţii care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii
- dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare
- dreptul de a beneficia de asistenţă socială, inclusiv de asigurări sociale
- dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială
- dreptul la odihnă şi la vacanţă, dreptul de a practica activităţi recreative proprii vârstei sale, de a participa liber la viaţa culturală şi artistică
- dreptul de a fi protejat împotriva exploatării economice şi de a nu fi constrâns la vreo muncă ce comportă vreun risc potenţial sau care este susceptibilă să îi compromită educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale
- dreptul de a fi protejat contra oricărei forme de exploatare sexuală şi de violenţă sexuală și contra oricărei forme de exploatare dăunătoare oricărui aspect al bunăstării sale
DOCUMENT – Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989:
Partajează acest conținut:
